Page 280 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 280

„Petru... a zis lui Isus: «Doamne, dar cu acesta ce va fi?» Isus i-a răspuns: «...ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!»” (Ioan 21:21–22).
Una dintre lecţiile cele mai dificile izvorăște din refuzul nostru îndărătnic de a ne abţine să ne amestecăm în viaţa altora. Ne ia mult timp să realizăm pericolul de a fi o providenţă amatoare, adică de a ne amesteca în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva care suferă și spui: „Acest om nu va mai suferi, și mă voi asigura să fie așa.” Îţi pui mâna dreaptă chiar în faţa voii permisive a lui Dumnezeu ca să o oprești, și atunci Dumnezeu spune: „Ce-ţi pasă ţie?” Există stagnare în viaţa ta spirituală? Nu îngădui ca ea să continue, ci vino în prezenţa lui Dumnezeu și descoperă motivul pentru care s-a produs. Poate vei descoperi că se datorează faptului că te-ai amestecat în viaţa altcuiva – propunând lucruri pe care nu aveai niciun drept să le propui sau dând sfaturi când nu aveai niciun drept să dai sfaturi. Când totuși trebuie să dai sfaturi altcuiva, Dumnezeu va da sfaturi prin tine cu comprehensiunea directă a Duhului Său. Ceea ce trebuie să faci tu este să rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, astfel încât discernământul Său să poată veni prin tine neîncetat în vederea binecuvântării altcuiva.
Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conștient – slujind în mod conștient și fiind dedicaţi lui Dumnezeu în mod conștient. Acest lucru arată imaturitate și faptul că nu trăim încă adevărata viaţă creștină. Maturitatea este produsă în viaţa unui copil al lui Dumnezeu la nivel conștient, până când devenim predaţi lui Dumnezeu într-un mod atât de absolut încât nici măcar nu mai conștientizăm faptul că suntem folosiţi de El. Când devenim conștienţi de faptul că suntem folosiţi ca pâine frântă și vin turnat, mai avem de ajuns la un alt nivel – un nivel în care este complet eliminată întreaga conștiinţă de sine și conștientizarea a ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un credincios nu este niciodată un credincios în mod conștient – un credincios este dependent de Dumnezeu în mod conștient.
16 NOIEMBRIE
Tot oameni!
„...să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31).
În Scriptură, marele miracol al Întrupării se transformă în viaţa obișnuită a unui copil; marele
280



























































































   278   279   280   281   282