Page 39 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

„Noi am păcătuit, ca şi părinţii noştri ... şi ... nu şi-au adus aminte ...“ (Psalmul 106:6–7). Dă un imbold memoriei tale şi trezeşte-te imediat. Nu spune în sinea ta: „Dar nu cred că Dumnezeu îmi vorbeşte chiar în clipa aceasta.“ El ar trebui s-o facă. Adu-ţi aminte cui aparţii şi pe cine slujeşti. Motivează-te să-ţi aduci aminte, şi atunci dragostea ta faţă de Dumnezeu va creşte înzecit. Mintea nu-ţi va mai flămânzi, ci va fi ageră şi plină de entuziasm, iar nădejdea nespus de vie.
12 FEBRUARIE
Îl asculţi tu pe Dumnezeu?
Ei au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.“ (Exodul 20:19).
Noi nu-L nesocotim pe Dumnezeu în mod conştient, deliberat – pur şi simplu, nu-L ascultăm. Dumnezeu ne-a dat poruncile Sale, dar noi nu le acordăm nicio importanţă – nu din pricina neascultării noastre intenţionate, ci fiindcă nu-L iubim şi nu-L respectăm cu adevărat. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele“ (Ioan 14:15). De îndată ce vom înţelege că am arătat lipsă de respect faţă de Dumnezeu, ne vom simţi ruşinaţi şi umiliţi că L-am ignorat.
„Vorbeşte-ne tu însuţi ... dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu ...“ Îi arătăm lui Dumnezeu cât de puţin Îl iubim atunci când preferăm să ascultăm de slujitorii Săi, în loc să ascultăm de El. Ne place să auzim mărturii personale, dar nu vrem să ne vorbească Dumnezeu Însuşi. De ce suntem îngroziţi când ne vorbeşte Dumnezeu? Deoarece ştim că, atunci când ne vorbeşte El, va trebui fie să facem ceea ce ne cere, fie să-I spunem că nu-L vom asculta. Însă, dacă ne vorbeşte un slujitor de-al Său, considerăm că ascultarea e opţională, nu obligatorie. În cazul acesta, replica noastră va fi: „Ei bine, asta e doar opinia ta, deşi nu contest că spusele tale ar putea fi un adevăr din partea lui Dumnezeu.“
Îl umilesc eu pe Dumnezeu în mod constant atunci când Îl ignor, în timp ce El, plin de dragoste, continuă să mă considere copilul Său? Când, în cele din urmă, sunt dispus să-L ascult, voi simţi şi eu umilirea de care a avut El parte. Atunci reacţia mea va fi următoarea: „Doamne, de ce am fost atât de insensibil şi de îndărătnic?“ De regulă, aşa se întâmplă de îndată ce Îl ascultăm pe Dumnezeu. Însă bucuria noastră imensă că, până la urmă, L-am ascultat va fi temperată de ruşinea pe care o vom simţi din pricina faptului că ne-a luat prea mult timp să-I dăm ascultare.
13 FEBRUARIE
Devotamentul ascultării
39