Page 41 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 41

sau în relaţia ta cu Dumnezeu? Dacă da, atunci păstrează liniştea. Dacă-ţi vei deschide gura în întuneric, vorbele tale vor da în vileag faptul că eşti prost dispus – întunericul e timpul când trebuie doar să asculţi. Nu discuta cu alţii despre problema ta; nu citi cărţi pentru a afla motivul pentru care treci prin această perioadă mai întunecată; pur şi simplu ascultă şi fii supus. Dacă vorbeşti cu alţii, nu vei mai auzi ceea ce îţi spune Dumnezeu. Când te afli în întuneric, ascultă, şi Dumnezeu îţi va încredinţa un mesaj special pentru o altă persoană imediat ce te vei întoarce la lumină.
După fiecare perioadă de întuneric, ar trebui să experimentăm bucuria amestecată cu ruşinea. Dacă vom simţi doar bucurie, mă întreb dacă am auzit vreodată cu adevărat glasul lui Dumnezeu. Ar trebui să fim bucuroşi fiindcă L-am auzit pe Dumnezeu vorbind, dar, în acelaşi timp, să ne simţim ruşinaţi că ne-a luat atât de mult timp să-L auzim! Atunci vom exclama: „Cât de târziu m- am arătat dispus să ascult şi să înţeleg ceea ce mi-a spus Dumnezeu!“ Cu toate acestea, Dumnezeu îmi vorbise zile în şir sau chiar săptămâni întregi. Însă, în clipa în care Îl asculţi pe Dumnezeu, El îţi dă darul umilirii, care îţi face inima mai blândă – un dar care te va determina întotdeauna să-L asculţi pe Dumnezeu acum.
15 FEBRUARIE
„Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?“
„Niciunul din noi nu trăieşte pentru sine ...“ (Romani 14:7).
Te-ai gândit vreodată că eşti răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru starea spirituală a semenilor tăi? De pildă, dacă mă îndepărtez de Dumnezeu, cei din jurul meu vor avea de suferit. Noi „şedem împreună în locurile cereşti ...“ (Efeseni 2:6). „Dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el ...“ (1 Corinteni 12:26). Dacă permiţi ca în viaţa ta să-şi facă loc egoismul, indiferenţa, lipsa de discernământ moral sau slăbiciunea pe plan spiritual, toţi cei care intră în contact cu tine vor avea de suferit din această cauză. Poate că te întrebi: „Cine ar fi în stare să se ridice la un asemenea standard înalt?“ „Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu ...“, numai de la El (2 Corinteni 3:5).
„ ... şi-Mi veţi fi martori ...“ (Fapte 1:8). Oare câţi dintre noi suntem gata să ne punem întreaga putere psihică, morală şi spirituală în slujba lui Isus Hristos? La aceasta Se referă Dumnezeu atunci când foloseşte cuvântul martori. E nevoie de timp, aşa că fii îngăduitor cu tine însuţi. De ce ne-a lăsat Dumnezeu pe acest pământ? Doar ca să fim mântuiţi şi sfinţiţi? Nu, ci pentru a ne pune în slujba Sa. Sunt eu gata să fiu o pâine frântă şi un vin turnat de dragul Lui? Sunt eu oare dispus să nu preţuiesc viaţa aceasta şi lumea în care trăiesc decât prin prisma împlinirii unui singur
scop – acela de a fi folosit de Dumnezeu pentru a face din ceilalţi oameni ucenici ai Domnului Isus 41



























































































   39   40   41   42   43