Page 208 - bune practici proiect Erasmus

dincolo de textura
spaţiului real, aflaţi în
imposibilitatea de a-şi
transforma trupul
pieritor, supus
entropiei, în „corp de
lumină”, nemuritor şi
mereu tânăr.
Le prezint elevilor folia
de retroproiector cu
acest cuvânt-cheie şi
liniile de forţă.
Poezia abundă de
simboluri.
Elevii identifică câteva
dintre ele.
Vântul este şi el un
cuvânt cu valoare
simbolică.
Sugerează stihiile. Are
o direcţie incertă,
adie frigul originar.
Frigul ar putea sugera
spiritul.
Vântul este singurul
element material
dinamic, care face ca
monotonia să nu fie
totală; el este singurul
element „viu”, dar nu
pentru a pune viaţa în
mişcare, ci pentru a
accentua atmosfera
lugubră a morţii, dând
întunericului o tentă
sonoră macabră.
Emoţia poeziei este
declanşată de versul al
cincilea, cu care
debutează strofa a
doua.
„Dormea întors amorul
meu de plumb.”
Cuvântul Întors
realizează misterul
poeziei.
Este vorba de
întoarcerea, cum va
spune
Blaga, cu faţa spre
apus, care înseamnă
moarte.
Aripile sunt de plumb,
ele reprezentând acel
zbor în jos, care
înseamnă cădere
surdă şi
grea, din care nici
ecoul nu se mai poate
înălţa.
Eul poetic este
reprezentat tocmai prin
acest amor de plumb,
ce nu mai are
capacitatea de
a se ridica deasupra
mormântului,
semnificând un „înger
căzut ” din înaltul
aspiraţiilor spirituale.
Dihotomia poet-suflet
este perfectă.
Conştiinţa poetului
este separată de trupul
de plumb, îngreunat
peste măsură, fără