Page 207 - bune practici proiect Erasmus

gravitaţia perpetuă sub
care se înconvoaie,
până în momentul
inevitabil al extincţiei.
După „Dicţionarul de
simboluri”, plumbul
este metal saturnian,
al demitizării; după
Paracelsus, alchimist
medieval elveţian,
plumbul este „
apa tuturor metalelor”,
agent,deci, al disoluţiei
universale.
În poem sunt
sesizabile două
planuri.
Atmosfera poeziei este
tulburătoare.
O realitate evocată
este moartea.
Le cer elevilor să
selecteze din text
cuvintele
care aparţin sferei
semantice a morţii.
Moartea deschide
drumul spre o altă
dimensiune, unde
senzaţiile sunt
extreme.
Moartea înseamnă
destrămare entropică
negativă.
Imortalitatea este
dobândită de
persoanele
care trăiesc în
apropierea morţii, care
cunosc
fenomenele de
disoluţie, de
destrămare a
corpului, dar le pot
controla.
Un alt cuvânt cu mai
multe conotaţii este şi
cuvântul
cavou.
Cavoul este o
metaforă a lumii
închise „ punctul ultim
al coborârii pe scara
antropologică a
imaginarului. ” (Gilbert
Durand ), fără
posibilitatea de a mai
evada.
Poetul se află închis în
„temniţa vieţii”, într-o
lume lipsită de
speranţă, incapabil să
răzbată dincolo de
graniţele unei
transcendenţe a lumii
interioare. Trecerea în
nefiinţă sugerează alt
infern, cu aceeaşi
spaţialitate fără ieşire.
Lumea-cavou are
corespondent cu
miturile
creştine, după cum
oamenii sunt „cadavre
de ignoranţă”, fiind
capabili să străbată