Page 21 - dreptul personalitatii ifr
P. 21

MOTIVĂRILE ȘI HOTĂRÂRILE DIN CAUZA BĂLĂȘOIU ÎMPOTRIVA

                                                      ROMÂNIEI



               IN DREPT,


               Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie



                       Reclamanta,  in  baza  prevederilor  art,  8  din  Conventie,  pretinde  ca
               raportul comisiei,  intocmit in timpul procedului deschis impotriva politistilor i-a
               adus atingere dreptului la respectarea vietii private.
               Art. 1 din Conventie, prevede: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea
               vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
               2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept

               decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o
               măsură  care,  într-o  societate  democratică,  este  necesară  pentru  securitatea
               naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi
               prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea
                                                    36
               drepturilor şi libertăţilor altora.”



                   A. Cu privire la admisibilitate

               Guvernul, in masura in care raportul mentionat nu a fost niciodata publicat sau
               difuzat catre public, invoca incompatibilitatea ratione materiae a capaului de
                                        37
               cerere al reclamantei.
                       „Reclamanta reitereaza ca a fost afectata in urma raportului.
                       Curtea apreciază că argumentul avansat de Guvern este strâns legat de
               fondul capătului de cerere enunţat de reclamantă în temeiul art. 8 din convenţie.
                                                                             38
               Este necesar să fie unită această excepţie cu fondul.”

                       Curtea  constata  ca,  aceasta  cerere  nu  prezinta  niciun  alt  motiv  de
               inadmisibilitate, prin urmare trebuie declarat admisibil. Curtea constata ca acest
                                                                                                    39
               capat de cerere nu este vadit nefondat in sensul art. 35 si 3 din Conventie.

               36   Costin  Leonard  Fălcuța,  Institutul  European  din  Romania,  Culegere  jurisprudenta  CEDO  (Cauze  recente
               impotriva  Romaniei),  vol.  III,  Bucuresti  2012,  Cauza  Balasoiu  impotriva  Romaniei,  http://ier.gov.ro/wp-
               content/uploads/publicatii/Culegere-jurisp.-CEDO-vol.-3.pdf (3 martie 2020), p. 139.
               37  Ibidem, p. 139
               38  Ibidem, p. 139.
               39  ibidem
   16   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26