Page 90 - BASME EM

ȘARPELE CASEI Mădălin Ambițiosul – Mădălin Gheorghe A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Demult, într-un sat creștin îndepărtat, într-un timp nemaiștiut, trăia Gheorghe cu nevasta lui, Lenuța, doi bătrâni uitați de copiii lor pe care îi trimiseseră la oraș să ducă o viață mai bună, fără griji, fără nevoi. Li se usca sufletul de dorul lor și al nepoților, dar nu aveau ce să facă, își duceau viața cu bune și cu rele, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru pâinea cea de toate zilele, pentru luminarea minții copiilor și nepoților. Într-o zi ploioasă de marți din săptămâna Patimilor, în vacanța de primăvară, bătrânii noștri se treziră cu o mașină la poartă dis-de-dimineață. Cineva încerca să sară gardul. - Ce să mai fie și asta, Lenuțo? Ieși repede la poartă să nu-i sfâșie Lupu. Nu mare i-a fost mirarea femeii când și-a dat seama că era chiar fie-sa a treia, mezina, cu un copil de nouă ani, semiadormit, Gigel. Au intrat în casă, i-a pus la masă, au schimbat câteva vorbe, așa au aflat bunici că va rămâne nepotul pe la ei și tare s-au mai bucurat. Mămă-sa, înainte de a pleca, i-a zis: - Gigi, dragul mamei, vreau să-mi promiți că vei fi cuminte la bunici și nu vei merge în pivniță niciodată neînsoțit. - Mama, știi că te ascult mereu! Ce este acolo? De ce îmi ceri acest lucru? - Băiete, îi răspunse bunicul Gheorghe, acolo este culcușul Șarpelui Casei. Acesta ne păzește casa dintotdeauna și se arată odată la treizeci și trei de ani doar părții bărbătești, că e cruce întreagă, omului cu suflet curat, dacă primește trei litre de lapte cald, proaspăt muls de la vaca proaspăt fătată. 90