Page 91 - BASME EM

Multe nu prea le-a înțeles Gigel, dar a lăsat-o pe mama lui să plece liniștită, îmbărbătându- se pentru viața adevărată de la țară pe care voia s-o exploreze amănunțit. Seara stătea cu tătăiță la povești până li se închideau ochii, iar a doua zi se trezea aproape de prânz. Bunicilor le era drag băiatul și îl protejau, nu-l luau la câmp să-l ardă soarele, nici nu era învățat. Într-o zi le veni rândul cu vacile, s-au dus amândoi bunicii. Pe copil l-au instruit de cu seară ce să facă: să se spele pe ochi, să se roage lui Dumnezeu, să mănânce ce-i lăsase și să citească, să se uite la televizor, să dea ocol curții, să nu dea drumul în curte la nimeni și să se mai uite pe la văcuța de curând fătată. Zis și făcut! Gigel se splălă, mâncă, dădu pe desene televizorul și se distra grozav cu Tom și Jerry. Deodată s-a luat curentul. Mai avea puțină baterie la telefon, dar nu avea semnal. Se plictisea grozav și hotărăște să verifice povestea despre Șarpele Casei. Ia o căldare, se duce în grajd la Joiana, trage de țâțele vacii și o umple jumate. Ținea găleata în mână ca pe un trofeu: Într-o altă mână avea telefonul pe post de lanternă. Îi zvâcnea inima în piept de emoție și de teamă. Era convins că văzuse mânerul ușii mișcându-se. Se îmbărbătează. O împinge ușor cu umărul și întră în pivniță. Era o cameră întunecoasă, slab luminată de lanternă și undeva deasupra scării observă o fereastră. Deodată auzi poc! Îngheță! Puse cu grijă găleata cu lapte aburind jos și nu avu timp să zică nici pâs! De undeva din întuneric auzi ceva mișcând. Se ascunse după un butoi de varză. Cu timpul ochii lui s-au obișnuit cu întunericul și văzu înaintând spre găleată o târâtoare, era Șarpele Casei. Dintr-o sorbitură înghiți lichidul alb, coase un ”SSS!” ți își aruncă pielea. Gigel, închise ochii și bolborosea: - Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu... Doamne, Iisuse Hristoase, apără-mă! Mamă, iartă-mă că nu te-am ascultat! Bunicule, unde ești? Vino repede, mamaie!! Nu știa cât timp a trecut stând așa, s-a spovedit de toate păcatele șarpelui și l-a rugat să nu- i facă niciun rău că nu va mai ieși din cuvântul mamei lui. S-a liniștit. A deschis un ochi, apoi pe- al doilea. Nu-i venea să creadă, era lumină la bec. I-a mulțumit lui Edinson, inventatorul becului și i-a promis că-i va împărți o lumânare drept mulțumire că la scos din beznă. A luat haina veche a șarpelui și a fugit repede în odaie. A pornit televizorul, s-a băgat sub pătură, dar mai înainte pielea șarpelui a pus-o în cuier s-o arate lui tataie Gheorghe. A adormit, s-a trezit mângâiat de bunica care-l alinta: 91