Page 94 - BASME EM

copilului, dar nici ea nu înţelegea de ce nu încearca să scrie despre gingașele creații dumnezeiești. Într-o zi îl întrebă: - Băiatul mamei, spune-mi şi mie, dacă atât de mult îţi plac florile, de ce nu le faci şi lor o bucurie şi de ce nu le compui o poezie, aşa cum îţi dictează inima? - Draga mea mămucă, ceea ce îţi voi spune poate te va înduioşa, dar nu pot! - De ce? Ai atâta talent! E păcat! Tare mult îţi plac aceste mici fapturi ale Domnului! - Într-adevăr, îmi plac, dar simt că nu am găsit floarea potrivită. - Dar ce vrei să spui? Du-te în grădină! Poate acolo o vei găsi! - Mamă, iaca, îţi mărturisesc ceva! Dar să nu mă întrebi amănunte: Floarea despre care voi scrie prima oară nu se află aici, pe Pământ. - Dar unde, dragul mamei? - Într-o altă lume, una creatoare! Eu ştiu că am o menire importantă și trebuie să ajut zânele naturii cu ceva. Numai că nu știu încă cu ce, zise băiatul mâhnit. Auzind acestea, mama îşi lăsă copilul să crească și să scrie ce vrea el. Nu punea mare bază în spusele lui, era totuși un copil. Însă băiatul avea dreptate. Din lumea făpturilor nevăzute lipsea o floare, iar Crăiasa Naturii plănuise pentru acest micuț băieţel o călătorie magică, deoarece numai un copil putea să dea naştere cu puritatea lui unei fiinţe asemenea. Trecură trei săptămâni trei zile și trei ore de la discuția celor doi. Dis-de-dimineaţă, când roua nu se luase încă de pe flori, băiatul ieşi să observe natura aşa cum era ea: curată şi verde la răsăritul soarelui. Se rezemă de un stejar şi privind la soarele care învăluia uşor fiecare fir de iarbă, adormi. În vis, copilul simţi cum, încet-încet, plutește. Se minună mult când simți în spatele său două aripi mari şi albe ca zăpada. Le mângâie cu gândul, le mulțumi și se lăsă purtat de ele pe norii pufoşi şi ajunse la poarta unui ţinut. Şimţi cum o adiere uşoară de vânt purta pe aripile sale un parfum îmbietor de crini. Porţile se deschiseră, iar în faţa lui se ivea acum o lume de neimaginat. Părea a fi un oraş, dar cu totul diferit de cele pe care el le văzuse până atunci. Casele erau albe şi păreau construite din nori. Oamenii erau şi ei, la rândul lor, albi ca el, dar şi zburau. La vederea lui, toate spiritele veniră să îl întâmpine: - Bine ai venit, copile! Te aşteptam! - Cum adică ”mă aşteptaţi”!? - Da! răspunseră toate vocile odată. - Unde sunt? - Nu ştii? Te afli în casa Crăiesei Naturii. Aici, fiecare are câte un rost... 94