Page 105 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 350

Dacă nu-ți curg lacrimi sărate în bolul de linte a vieții, nu
cunoști condimentul durerii,
Este doar o adiere, un vânt trecător peste câmpurile
nepăsării tale infinite.
Când plângi, gustând din toate cele, sătul de murmurul
adânc al lumii,
Pitești în hohot dor neștiut, și sarea devine cristal în odăile
inimii.
Se-așterne ceața pe mesele goale, încărcate de tăceri și
suspine,
O toamnă necuprinsă în feluri de mâncare, împletită în
somnul argintiu al sertarelor.
Fiece frântură de pâine - un echinocțiu, între ziua plină și
noaptea care vine,
În crăpătura fiecărui răsărit și apus trăiește iubirea
nedigerată, săltătoare.
Dacă nu ai înghițit vreodată lumina lunii amestecată-n
potirul de porțelan al sorții,
Nu ai simțit cum cerurile coboară, pârguind prin vene
curgerea eternă.
O mireasmă de ceară arzând sângerie în lumânări,
odinioară flăcărelnice, acum stoarse,
Este acea flacără sub care visele ți se prăjesc și vindecarea
doare ca o tăietură eternă.
Dacă n-ai legănat niciodată speranța în sfertul nopții, când
foamea-ți taie respirația,
104