Page 106 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

N-ai să-nțelegi cum fiecare țel din amăgiri se leagănă-n
duium sub cupola veșniciei.
Și poți să vezi în steaua căzătoare, farfurie strălucitoare de
argint aruncată-n văzduh,
Nu un semn al norocului, ci o bucată arsă de univers ce
refuză să fie înghițită fără luptă.
Dacă n-ai mâncat niciodată cu lacrimi în ochi, n-ai să știi
niciodată ce e viața...
Aceea care taie și aleargă, și se așterne ca o pânză de frig pe
pământul dorului.
Poeme-ți sunt gătite în îngheț și căldură, să le sorbi stoic, cu
gust firesc de chin,
Și însetat, nu după apă, ci după esența care se înalță din
prăpastia plânsului, sălbatic vrăjit.

105