Page 31 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 315

Prin lumea de ceară și umbre, ei rătăcesc mereu,
Auditorii tainici ai lăuntricelor voci, clare ca cristalul,
Le urmează ca muzica ce pulsează prin venele unei cetăți
adormite,
Ele le șoptesc cărări ascunse - unii le numesc nebunie, alții,
mit.
Se zbate-n ei o muză născută din adâncurile ființei,
Și cântă o melodie fără cuvinte, dar plină de înțelesuri
arhaice.
Sub pasurile lor, pământul tresare, auzind aceeași chemare
Ce îi face pe acești vizionari să danseze pe sârmă între
geniu și decădere.
Vântul le fură gândurile, le împrăștie în lume ca pe
semințele pădurii,
Ei lasă în urmă rapsodii ce devin înfloriri, legende, sau
doar scrum.
Sunt cavaleri ai neliniștii, îmblânzitori de sirene interioare,
Purtând în spate povara și darul de a vedea dincolo de ce e
muritor, comun.
Oh, cât este de subțire firul ce leagă viziunea de strigătul
tăcerii,
Ei se înalță, se scufundă în oceanul de stele din propria lor
minte,
Iar lumea privește, întrebându-se dacă să-i încununeze sau
să-i părăsească

30