Page 69 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 334

Mergem mai departe, legați de ieri, trăgând lanțuri în
viscolul strâns de timp,
Sunt prizonier, nu cel ce-a greșit, ci cel într-ale sale greșeli
bântuit.
Noi toți suntem vinovați de crima cea mare de-a nu învăța
să fim simpli,
Dar alegând să fim liberi, ne putem elibera din trecutul
întunecat și fără sfârșit.
Purtăm cu noi neantul nesăvârșirii, o cruce grea și densă,
Umbre învechite, ecourile unei vieți ce ar putea fi aurită,
doar cu un gest.
Încercând să-ncăpem în uvertura destinului, să ne pliem pe
melodia cerească,
Putem oglindi în noi luceferii, înlocuind remușcarea cu
triumful de a trăi cu adevărat.
O, mistică trăire, înlătură greutățile ce-mi pleacă sufletul,
Transformă-mă din captiv în căutător – oul vieții în palma
mea să-l țin.
Îmi voi înfrunta demonii, fără scuturi, îmi voi declara
libertatea în al vieții vals,
Îmi voi însuși fiecare clipă – un templu viu făurind din
dorința de a începe din nou.
Fii măiastra stea călăuzitoare în ceața descurajării care îmi
strânse inima,
Un far lemnos, arzând cu flacăra realității re-înnoite și
purificate.
68