Page 65 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 332

De ce nu renunțăm la mască, nu lăsăm să cadă toate
recuzitele scenei?
Răspunsul ascuns prin șoapte îl găsim în umbra noastră
uitată de soare.
Culoarea reală s-a spălat în ploi de zile, așa se face că nu
mai știm cine este,
La fața ce o purtăm acum, ne-am pierdut în straiul
multiplu și amăgitor.
Din momentul prim, cand inocența ne-a jucat pe degetele
fine și-ndemânatice,
Masca s-a lipit de piele, a crescut cu noi, rădăcină înfiptă-n
vene adânc.
S-a transformat în cel de-al doilea chip, aproape uităm de
chipul de odinioară,
Ne-am identificat cu rolul, în el ne-am turnat sufletul - în
molcomul său potir argintiu.
Ne-am înfășurat în steagurile personajelor, căpătând
contururi desenate gros,
Scoici elaborate ce ascund sunetul mării, vocea adevăratul
nostru eu.
În spatele zidului ăsta prelucrat, însinguratul eu se tot
întreabă, se macină:
„Care-i făptura mea de dinainte, unde-i veriga ce lega
trecut, de acum și mereu?”
Și astfel ajungem actori vestiți în piesa ce nu mai știm s-o
terminăm,
64