Page 63 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 331

Ascultă cum cântă liniștea în cripta sufletului uitat,
Fiecare ecou, o închinare la altarele nevăzute ale
singurătății.
Noi, călători într-o odisee nedeslușită, umbre pe pereții
cavernelor uitării,
Luăm măști de zâmbete și voci, costumele de gală ale
solidarității iluzorii.
Societatea, un astru pălit într-un univers de secrete,
E pelerinul ce ne oferă pâine și vin, însă lăsându-ne inimile
însetate.
Această piesă a conviețuirii, un balsam vândut de doctorul-
călător,
Care doar ameliorează, nu vindecă, seceta de comuniune a
fiecărui explorator.
În această galerie a spiritelor, fiecare portret își poartă
aura de singur,
Fiecare pânză, o zonă misterioasă unde culorile se evaporă-
n abis.
Iar ceea ce ne desparte nu e un zid, ci o cortină de iluzii
subțire,
Prin care ne zărim ca prin ceață, siluetele mângâindu-ne
abia, aproape jucăușe.
Așadar, trăim, spunând povești în jurul unui foc ce nu arde
cu flacără,
Ci cu vise și cu cuvinte ce cad sterpe, ca frunzele unei
toamne neîncheiate.
62