Page 66 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

Unde fiecare vină, dor, râset presupune un scenariu
măiestrit zugrăvit.
În teatru etern noi jucăm, aplauzele ecouri în camere goale
să le trimitem,
Pe scenă murim și renaștem, în culise uităm de masca ce
amanet ne-a slujit.
Pe măsura ce ne pierdem în fața asta, acea străvechea fiară
de lumină încet se stinge,
Oferind doar o străfulgerare când privești prin apele
adânci ale privirii pierdute.
Am devenit sălaș al rosturilor pe care le schimbăm ca foile
din calendarul diluat de zile,
Ne spălăm continuu în râul uitării, înțepenind în personaje
de neclintit și mute.
În spatele acestui zid ce-l pictăm cu atâta zel și cu atât de
multe straturi,
Stă ascunsă vraja renunțării, potirul curajului de-a fi
simpli și nedefiniți de spatii.
Dar dacă ne dezlipim, strat cu strat, gând cu gând, masca
de pe față a veșniciei,
Vom întrezări poate ceea ce am fost odată - un suflet gol,
prea plin de propriile-i mătci și seve.

65