Page 91 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 344

În haine de judecăți cețoase, ne-am îmbrăcat,
Găsind în condamnare un fel de sport sacru și demn,
O paradigmă inertă, unde vina e ca un talisman
Ce oamenii îl poartă cu mândrie, crezând în artificiile
onorabile ale dreptății.
Străbătând carnavalul răsunător al vinovaților desemnați,
Cultură ce sculptează în piatră greșeala celuilalt,
Înălțăm piedestale clinice, unde să înălțăm teza virtuții
noastre,
Fiecare acuză – o medalie, fiecare critică – o pată de
cerneală pe foaia intelectului.
Se fac paradă de vini, sfârșite în aur de iluzie,
Unde lumea aplaudă, cu fiecare "tu ești de vină!" mai tare,
Și devenim actori în această piesă a blamului - unde toți
joacă,
Dar nimeni nu câștigă, ci doar invizibile coroane de hârtie
ne împodobesc tâmplele friabile.
E o magie întunecată, un sortilegiu al șterselor virtuți,
Unde cuvintele sunt pietre, aruncate în ochii celui ce stă jos,
Și el, oricât de nevinovat, pășește lăuntric spre propria-i
răstignire,
Îmbrăcat de mantra ce mângâie orgoliul:
"Niciun rău nu am săvârșit, eu... eu am rămas curat."
Și în acest ritual amar, unde acuzația e standardul,
Fluturăm vârtejuri de presupusă superioritate,

90