Page 99 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 347

În odăi de timp înșirat, pe firul gândului prelung,
Tinerețea năpârlește în zori ca o rouă pe fragi îngemănată,
Țese-un văl de vise și speranțe, furtuna-i doar un cântec
stins,
Cel mai mare dar - taină împărtășită-n pagină de viață încă
neumblată.
Ea e șoapta vântului printre nucii vechi, alergând,
Cuvânt înaintea cuvântului, făgăduință dinainte de a fi
rostită,
Promisiune de timp, păstrată într-o amforă cerească,
Prezent neprețuit ce se topește în mâini, cristal de destin
socotit.
Tinerețea, zbor de fluture în primul său zbucium,
Aripi de lumină împrumutate din a soarelui dimineții
sărut,
Pășește încă sfielnică pe potecile nepătrunse,
În ea pulsând necunoscutul cu dulcea-i fațadă de absolut.
O candelă între două lumi, apus și răsărit într-o singură
ființă,
Tânăra inimă străbate pânzele realității, frânghie de nisip
fierbinte,
Împrumuturi de viață în pahare de curcubeu, sorbind din
zbor,
Fiecare clipă o poartă spre grădini suspendate, verzi și
înflorite.
În biblioteca vremii stă mândră, carte cu foi încă necitite,
98