Page 101 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 44

În miezul nopții, când cețurile orbesc privirea și umbrele își
joacă rolul secret,
Nu renunța, gândește-te la stelele înecate în lacrimi de
chihlimbar uitat,
Învăluind toate nopțile pierdute, când iubirea însăși și-a scris
rămas-bun,
Șoptindu-ți că fiecare lacrimă e un diamant al fericirii ascunse.
Nu renunța când aluneci în abisul regretelor, când greșelile urlă
în tăcere,
Pentru că din ruine cresc cele mai viguroase păduri, din cenușă
renaște Pheonixul pur,
În clipele cele mai negre, când părțile tale risipite par să nu se
mai găsească,
Nu te da bătut, din cioburile despicate, ia-ți curajul să-ți creezi
o vitrină nouă, clară.
Chiar dacă nimicul îți încercuiește fiecare vis, când ești nimic
într-un ocean de tot,
Nu te opri, ascultă în adâncul tău, unde vânturile îți cântă
destine îmbătătoare,
Pentru că a fi, doar a fi pentru tine însuți, e cheia spre a
descoperi toate inimile pierdute,
Oglindindu-te în lacurile speranțelor, îți vei vedea sufletul
multiplicat prin visurile celorlalți.
Fericirea nu-i vecină durerilor tale, nu trăiește în umbra zilelor
trecute,
Ea s-a strecurat tainic în zâmbetele timide și în cântece ușor în
noapte,
Caută-o în freamătul pădurilor interioare, în foșnetul frunzelor
melancolice,

100