Page 47 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 21

În adâncurile minții mele, unde visele și realitatea se întretaie,
Simt șoaptele antice ale unei lumi cândva vibrante, acum
înăbușite și îndepărtate.
Suntem tăiați de la propria noastră lume, simțurile noastre
atenuate de ritmul constant al normalității.
Oh, cum omul primitiv dansa cândva în deluviul bogat și
sclipitor al simțurilor,
Fiecare frunză, fiecare adiere o simfonie, fiecare stea o poezie.
Copii, inocenți și puri, se scaldă în această glorie doar câteva
luni efemere,
Cu ochii larg deschiși de uimire, până când porțile de fier ale
antrenamentului "normal ", condiționării,
Se închid asupra lor, sigilând vrăjirea acelei alte lumi, adesea
pentru totdeauna.
Văd asta în ochii lor, pe măsură ce ușile se închid încet, spiritele
lor se sting,
Scânteia de magie înlocuită de monotonia mundanei.
Dar în umbrele existenței noastre, se află o cheie, o șoaptă a
memoriei antice,
Cumva, drogurile, acele elixire ale tărâmurilor uitate, descuie
aceste uși vechi,
Prin ele, omul modern poate în cele din urmă să rătăcească,
Trecând dincolo de văl, în grădinile uitate ale extazului
senzorial,
Pentru a redescoperi dreptul divin ce pulsează în ființa noastră.
Prin ceața percepțiilor alterate, rătăcesc,
Văzând pentru prima dată pulsul ascuns al cosmosului,
Fire de lumină ce se împletesc cu umbrele,
Fiecare senzație, o tușă pe vastul tablou al universului,
Răsunând simfonia pierdută a esenței adevărate a vieții.

46