Page 45 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 20

În țesătura gândurilor mele, unde umbrele dansează cu lumina,
Rătăcesc prin amintirile mulțimilor, unde frica este o ceață
densă,
Îngustimea minții acoperă spiritele, iar pesimismul mușcă
precum frigul iernii.
Cu toate acestea, rupându-mă de acel val neobosit, găsesc lumea
din nou,
Deschizându-se precum o floare în soarele dimineții, petale de
frumusețe nevăzute înainte.
Mulțimile par a fi cuiburi de umbre tumultuoase, clocind frică,
Ecourile lor se învârtesc ca norii întunecați, eclipsând
strălucirea zilei.
Dar oh, libertatea de a păși dincolo de acea furtună,
Învelișul de teamă cade, iar lumina minunii inundă,
Văzând mai multă frumusețe în fiecare zi, mai multă iubire în
momentele tăcute.
De la marginea acestei clarități nou-descoperite, iertarea
încolțește ca frunzele de primăvară,
Înțelegerea se desfășoară în flori delicate de empatie,
Viața însăși devine o pânză expansivă de nuanțe pozitive,
Optimismul dansează ca o briză blândă prin câmpurile deschise
ale minții mele.
Totuși, acest drum de lumină nu este pășit de toți, solitudinea sa
fiind descurajatoare,
Cei mai mulți se grăbesc înapoi la mulțime, cacofonia haotică,
Unde iluzia siguranței se simte ca o îmbrățișare reconfortantă,
Neștiind că în inima furtunii se află sămânța adevăratei
serenități.
În această liniște delicată, departe de frământările colective de
groază,

44