Page 91 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 40

într-un colț al minții mele, unde timpul curge ca un râu al
amintirilor pierdute,
se naște ideea unui univers bizar, unde sufletele rătăcesc printr-
o pădure de umbre,
un dans colectiv de minți acoperite de cenușa viselor
neterminate,
sub sclipirea lunii, ca un far al tristeții nesfârșite, lume străină
de sine.
există suficientă trădare, ură, violență, absurd în ființa umană
de rând,
să alimenteze oricare armată în orice zi dată, mai mult decât ar
putea cerul plânge,
și cei mai buni la ucis sunt tocmai cei ce predică împotriva,
cei mai buni la ură sunt tocmai cei ce predică iubirea,
iar cei mai buni la război în final sunt cei ce predică pacea,
un circular haos în jocul existenței mărunte.
aceia care predică divinitatea, în suflet au un gol divizat,
aceia care vorbesc despre pace n-au somn liniștit,
aceia strigând despre iubire, bat în cuie inimi de piatră.
ferite fie urechile de predicatori,
ferite fie sufletele de cei ce pretind că știu,
ferite fie cărțile de cei care le citesc doar pentru mândrie,
ferite fie străzile de cei care urăsc sărăcia dar se mândresc cu
pumnalul bogăției.
fiecare dintre ei, jucători într-un teatru tacit, caută aplauzele
pentru ei,
cu cenzura în mână, trăiesc temându-se de necunoscut,
căutând mereu mulțimi, căci goliciunea lor îi sperie,
iar omul de rând, femeia de rând, iubirea lor de asemenea rând,
se naște și moare,

90