Page 23 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 161

Picură ploaia visurilor năruite, ca lacrimi de stele căzute,
Fiecare strop este un suspin al sufletului meu, plângând în
adâncurile naturii,
În valsul etern al stropilor, țesându-se cu tristețea zilei,
Un cânt al umbrelor, revărsându-se fără sens pe pământul
tăcut.
Fiecare picătură, o oglindire a neliniștilor mele, în ploaia
fără sfârșit,
Un imn melancolic, ce se schimbă între șoaptă și torent,
Prin care durerea zilei se varsă zadarnic în vastul
pământului,
Ploaie și iar ploaie, o baladă a plânsului nesfârșit.
Stropii se împletesc în dantele fluide, voaluri de tristețe
străveche,
Un cântec de durere ascuns în murmurul apei ce mângâie
pământul,
Pământul absoarbe, nesățios, lacrimile unei vieți înecate,
Căci ploaia plânge mereu, o epopee tăcută a neliniștii ce
curge.
Sub cerul de aramă, sufletul meu se topește, reflectat în
fiecare strop,
Fiecare picătură un vis pierdut, o speranță risipită în
amurg,
Desfășurând un destin neîmplinit, într-o lume ce șoptește
legende uitate,
În ploaia ce nu încetează, povestea mea se pierde în uitare.
22