Page 19 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 259

Sub mantia nopții, plină de înțelesuri ascunse,
Unde stelele își dansează poveștile în tăcere,
Se află o lume unde vocațiile se sting înecate de umbre,
Copii cu vise mărețe, închiși în colivii de aur prăfuit,
În numele umanismului egalitar, se risipesc în vântul rece.
Școlile, temple ale logicii și ale regulilor de fier nepăsătoare,
Îngroapă geniile sub mantii de conformism și îndoieli,
Chemările sfinte, îmbătate de necunoașterea îngustă,
Încep să piară, strânse în lanțuri invizibile, sub cer
întunecat,
Într-o orchestră de tăceri unde ecoul spiritelor se stinge.
Copiii, ce-odată visau la universuri neatinse de timp,
Învață să își sufoce aripile de gânduri libere,
Sub greutatea cotidianului gri și a normelor lipsite de
magie,
Visele lor se contopesc cu praful din colțuri vechi de săli,
Unde lumina candelei cunoașterii se luptă să călăuzească.
Sub jugul lumii oficiale, spiritele contemplative gem,
Prinși în pânza formalităților și a închiderii mentale,
Universuri întregi, înghițite de negrul monotoniei cotidiene,
Fântâni de creativitate seacă sub tristețea nepăsării,
Într-o lume ce refuză să vadă magia născută din interior.
Opresiunea începe din copilăria lor fragilă,
Când ideile magnifice se transformă în tăceri dureroase,
Genii risipite în zadar, ca praful pe valuri de timp
neiertător,
18