Page 59 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 273

Poezia și noi avem rădăcini ca un arbore străvechi,
Înfipte adânc în pământul misterios al timpului,
Fiecare vers, o ramură ce se-ntinde spre ceruri
necunoscute,
Căutând lumina divină, dorind să atingă eternitatea.
Sub bolta nopții, frunzele noastre foșnesc ca șoapte de stele,
Fiecare cuvânt, o frunză de dorințe și vise nerostite,
Poezia curge prin venele noastre ca seva magică,
Hrănindu-ne sufletele cu esența lumii de dincolo.
Rădăcinile subtile se împletesc cu amintirile uitate ale
veacurilor,
Prin straturi invizibile de timp, prin straturi de tăcere și
lumină,
Fiecare ramură, o poveste gravată pe scoarța inimii
noastre,
Florile noastre înfloresc în versuri, un amestec de bucurie și
melancolie veșnică.
În vântul nopții, poezia și noi dansăm ca un arbore al
misterelor,
Cu trunchiul puternic, rezistăm furtunilor străvechi și
durerii,
Rădăcinile ne leagă de pământul sacru, de tărâmul nevăzut,
Iar frunzele poartă cântecul nostru spre cerurile ascunse.
Fiecare poem, o chemare către lumina tainică a infinitului,
Într-o simfonie melancolică, rădăcinile noastre se adâncesc
în enigme,
58