Page 3 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 151

În amurgul conștiinței noastre, unde umbrele se împletesc
cu grație subtilă,
Rătăcesc prin coridoare nesfârșite, căutând adevăruri în
acest loc abandonat.
Această lume, singura realitate, cu toată teroarea și
îmbrățișarea sa blândă,
Cere dragostea noastră, altfel ne pierdem în spațiul
imaginar.
Prin labirintul gândurilor, unde visele și temerile se
împletesc,
Văd utopiile sumbre, unde speranțele false se aliniază.
Promisiunile goale ale politicienilor, ca stelele care
încetează să strălucească,
Și șoaptele zadarnice ale recompensei, pe care cei rătăciți le
numesc divine.
Cum putem trăi într-un tărâm unde teroarea și frumusețea
se împletesc,
Și să nu ne predăm inimile acestui paradox nesfârșit?
Căci dacă disprețuim această legătură pământească, unde
umbrele și lumina se amestecă,
Cădem în auto-înșelare, unde iluziile cresc și se îndoaie.
În văile adânci ale sufletelor noastre, unde ecourile
existenței răsună,
Trebuie să găsim curajul de a îmbrățișa această lume,
teroarea și înflorirea ei.
S-o iubim în întregime, în fiecare lacrimă și triumf, să ne
agățăm,
Căci în această acceptare zace libertatea noastră, unde
doar adevărul poate aduce.
Utopiile celor rătăciți sunt doar miraje pe nisip,

2