Page 21 - Simpozion Orasul Viitorului 1

Pentru copiii cu o viaţă sufletească bogată, lucru cu pensula este o modalitate ideală de
desfăşurare a emoţiilor şi de eliberare a tensiunii interioare.
Exemple:
a) Un copil agitat trebuie înconjurat de nuanţe de roşu, galben, roşcat (inclusiv hainele).
b) La un copil pasiv trebuie avute în vedere culorile albastru, verde.
Este obligatoriu ca noi, dascălii, să cunoaştem temperamentul unui copil şi o putem face
bine folosindu-ne de desen, de culori, ştiind că, din antichitate, ştiinţa temperamentelor a
reprezentat sâmburele istoric al cunoaşterii firii omeneşti.
Fiecare poartă în sine toate cele patru elemente esenţiale componente, însă unul sau altul va
fi predominant şi va genera un temperament anume. Este important de cunoscut, pentru că numai
evaluarea pozitivă a fiecărui temperament dă posibilitatea unei integrări sociale sănătoase a
copilului de acum, adultului de peste ani. În lucrul asupra temperamentelor, pictatul este un ajutor
major.
Lăsaţi în voia lor, la colerici s-ar vedea tonuri roşii, dramatice; la melancolici-ceva mic, într-
un colţ; sangvinicii-ceva mic, luminos, vesel, iar flegmaticii ar întinde o culoare plicticoasă pe toată
foaia. Astfel, realizăm că pictura este o cale de exersare, de îndreptare, dar nu la bunul plac al
învăţătorului, ci stabilită de structura interioară a copilului, de natura culorilor şi de ce este benefic
pentru copii.
Copilul, sub îndrumarea învăţătorului, trebuie adus spre motive sănătoase, optimiste, cu
modificări profunde în adâncul sufletului. Pentru a trăi în lumea culorilor trebuie lucrat cu ele.
Aplicarea acuarelelor pe o foaie umedă trebuie să–i producă elevului senzaţia de spaţiu şi aer.
Pentru un copil de şapte ani este important să picteze pete galbene pe câmpuri albastre, apoi
pete albastre pe câmpuri galbene. Privind atent, copiii vor realiza că sunt culori ce ies în evidenţă
(galben, roşu) şi altele care se retrag (albastru, violet).Verdele capătă neutralitate. Treptat, vor
percepe culoarea ca pe o personalitate în sine. Se poate conversa cu copiii în lumea culorilor: ,, Aici
avem o cochetă Lila, în spinarea ei un Rozuleţ obraznic, amândouă stau pe un Albastru umil”.
Aşa li se transmit copiilor simţul pentru tonul culorilor, acordul lor, perspectiva, spaţiul.
Dacă elevii s-au obişnuit să facă să apară forme din culori, va fi ceva natural ca, la tragerea unor
motive, ei să aleagă acele scene în care faptele şi personajele să poată evolua pornind de la un acord
de culori.
Dascălul are datoria de a cunoaşte, folosi şi interpreta ,, vocabularul” culorilor şi formelor
pentru a descifra copilul, care prin structura lui, dispune de sensibilitate şi potenţial creativ.
Viziunea sa asupra lumii înconjurătoare trebuie exploatată, canalizată ca suport al afirmaţiilor
verbale şi conceptuale. Copilul trebuie format să gândească vizual.De aici, necesitatea îmbogăţirii
stimulilor în câmpul senzorial de desfăşurare a percepţiei. Contemplarea naturii este un prim pas
către cristalizarea unui sentiment estetic şi, de aceea, elevii trebuie încurajaţi să realizeze pentru
orele de desen o colecţie de obiecte naturale, permanent îmbogăţită (scoici, rădăcini, ouă, pene etc.),
aranjate estetic, pentru a le studia şi a le găsi armonia acestor forme expresive. După identificarea
elementelor componente ale acestor obiecte, elevii sunt solicitaţi să le redea apoi, interpretându-le,
dându-le o nouă personalitate.
Desigur, însuşirile personalităţii creatoare a copiilor sunt influențate de sensibilitatea lor
estetică şi artistică, de capacitatea de a deosebi însuşirile estetice esenţiale de cele neesenţiale. De
reţinut este faptul că elevii au capacitatea de a percepe impresiile şi senzaţiile cele mai slabe,
nuanţele şi tonurile cele mai diferite, pot sesiza amănunte cât de mici şi pot structura o suprafaţă
într-o infinitate de modalităţi, prin forme, linii, puncte.

16