Page 11 - Toamna in oglinda lui brumar

Complice, toamna...

S-a răspândit

în țurțuri de beteală,

Mătasea ploii, ce-o resfiră norii.

Un strop de-azur, în alba ei cerneală,

Cu irizãri perlate, derizorii.

Privind pe geam, se țese o poveste:

Când el și ea, tãcuți, sub o umbrelă,

Apropiați de ploaia fără veste,

Își plimbã-așa fãptura lor fidelă,

Ce o zăresc în bălți, ca în oglindă,

Cu străluciri de piatră policromă.

Mai stau puțin, sub streașină sau tindã.

Complice râde toamna cea bonomã...