Page 18 - Toamna in oglinda lui brumar

Toamna

era frig și era toamnă
cad frunze, una câte una

se culcă liniștite trunchiuri de fagi

printre crengi și uscături

plânge vântul
nu, nu, eu strig în glasul pământului

tulbur tăcerea chinuită a unor gânduri rătăcite

pe aici, prin niște crânguri

in vale la izvor, a oprit o furnică
mică-mică

să bea apă, doar o clipă

lungă trecătoare

pe aici, pe la izvoare
în depărtări, aud ecoul păsărilor ce țipă în zbor

e vremea frunzei ce suspină

căzând ușor pe un covor

să doarmă lin, fără suspine
în pădure, doar o clipă