Page 59 - Lacrimile Cuvintelor Mele
P. 59
Umbre visătoare
Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.
O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceşi,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.
Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!…
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.
59