Page 64 - Lacrimile Cuvintelor Mele

Nu cresc copaci în ceruri

Nu cresc copaci în ceruri când spinii nu mai dor

Departe este drumul născut din amintiri,

Răstălmăcite slove revin ca un condor

Ce netezeşte calea spre alte despărţiri,

Nu cresc în timp nici ceruri pe ramuri de copaci

Sa răstignească clipa prin muguri ce răsar,

Să redevină frunza în care poţi să-mbraci

Tăcutele secunde rămase într-un far

Să simt cum se frământă iar pâinea în covată

Aş colinda prin lume până aş deveni

Un truditor în versuri ce calea iţi arată

Şi tuturor în lume poveşti aş povesti,

Şi poate niciodată pădure nu voi fi

Să nu mai simt durerea din ramurile ciute,

In frunze mă îmbrac şi voi înmuguri

Din anotimpuri scurse în visele pierdute,

Răstălmăcite slove revin ca un condor

Copacii mă răsfiră spre ceruri tot mai mult,

Tăcutele secunde îmi vor sopti când mor

Înmugurind în clipe şi vise de demult.

64