Page 62 - Lacrimile Cuvintelor Mele
P. 62
Acul de busolă
Nu mai avem demult acelaşi cer,
nici orizonturi sacre împreună,
ne-a mai rămas pe suflet un mister
uitat cândva în oaza de sub dună.
Pe malul oazei, între palmieri,
la un sfârşit întârziat de vară,
sub mângâierea unei adieri
păcatul ne-atingea întâia oară.
Destinele se-mbrăţişau abrupt,
deasupra cerul se rupea în două,
iar oaza ne-aducea, neîntrerupt,
la margine de vis, o miză nouă.
O vrajă neştiută se scurgea
prin trupurile prinse-n agonie,
pe cer se aprindea încă o stea,
de strajă neuitării să ne fie.
Dar neuitarea-n zări s-a risipit
când într-o zi, pe drumuri separate,
cu acul de busolă răsucit,
ne-ndepărtam de locul cu păcate.
62
