Page 106 - unirea 8-9
P. 106
8-9
Dan Şalapă
Ca o sabie de mâna cavalerului-gardă,
Ca un har de mantra Maestrului, suspinată...
O, Limba Română, dusu-s-au, tristeţe,
Blestem şi ură, şi gând, şi minte ne-ntreagă,
Toate topite-n urzeala cea repede-a firii,
Aur alb scos din fierberea-aceasta a vremii,
Cânt şi rugăciune, rădăcini şi fluturi,
Dulce echinox sub aştrii fierbând
În străfunduri de cosmos nuntit de Zamolxe...
Ziua ca o naştere de prunc
Scoateţi-vă cuvintele limbii naşterii voaste, români,
la soare, dis-de-dimineaţă,
înaintea răsăritului de soare, chiar,
şi rostiţi rugăciunile luminii astfel:
Doamne, Dumnezeul nostru,
Ziditor de Cuvânt,
Grupajul “La Limba Română şi Ctitor de neamuri şi graiuri,
– CENTENAR” dă-ne, nouă, astăzi,
Limba noastră cea de toate zilele,
şi ne îmbracă sufletul cu ea,
Echinox cu Zamolxe şi ne curăţă inima de noapte şi putregai cu ea,
şi ne-o ascute nouă, precum şi noi
Tristeţile toate le făceam snop ascuţim mintea copiilor noştri cu ea,
Şi le ardeam cu focul din Iad, şi nu ne lăsa-n ispita stâlcirilor snoabe,
Şi ele nu plecau de pe buzele mele... şi ne izbăveşte de gustul vorbelor
Blestemele le adunam în coş, prea dulci de strâmbe,
Le aruncam în spinarea dragonilor roşii, că a ta, şi mai ales a noastră este limba
Dar se-ntorceau pe spezele mele... pe care ne încuviinţaşi s-o alăturăm Cuvântului tău,
Ura mi-o storceam din braţele dragostei şi să facem din ea miere, şi aer, şi sabie,
Şi o fierbeam în lacrimile ielelor, şi pomadă de răni, şi literă de slavă
Iar ea se-ncolăcea iar pe grumazul iubitei... pentru Tine, pentru neam, pentru glie,
Gândul scoteam din mintea-mi beteagă, şi de urgie pentru cei care ne bat
Şi-l uitam pe un peron nou, în lumea buluc, la poartă cu viforu-n desagă...
Dar el făcea cale întoarsă, Scoate-ţi-vă, spun, cuvintele limbii naşterii,
Să mă bântuie, slugă... la poartă, români, şi dăruiţi-le
Luam Limba Română şi-o legam la poartă, celor ce trec pe drum,
Năframă albă, şi plecau tristeţile-n surghiun, ca pe pâinea lui Hrist, la Cina cea mai cunoscută
Şi se zburătăceau blestemele-ielele-belelele, ca Taină,
Şi ura se-nlăpta cu albul de flamură, şi murea, ca pe merele din Pomul Dintâi, dăruiţi-le,
Gândul se făcea poem, dar nu v-aşteptaţi să fiţi lăudaţi
Şi mă urca-n trenul cu fantasme... pentru dărnicia voastră,
luaţi ocara lumii de fi-va să vă fie aruncată
O, Limba Română, ce năframă dulce în faţă, şi faceţi din ea poleială de aur,
Mă leagă de tine ca o ţâţână de poartă, şi smirnă, şi tămâie
Ca un tunet de fulgerul său de dinainte, Zilei acesteia ca o naştere de prunc,
Ca un rost de un prunc nenăscut, Ziua Limbii Române...
106
