Page 107 - unirea 8-9
P. 107
La limba română 8-9
Timp regăsit în obadele cerului,
suflu de mag răsucind dârele stelelor,
miraj altoit pe brazdele firii; la fereastra lui Blaga,
Oh, limba mea română, ori căprioară murind-înviind hipnotic
pâinea mea de cuvinte, dintre mălini însetaţi,
cea de toate rostirile şi zilele ce măr rotund şi roşu de margine de drum, mi te-
urcate în cuibul de vultur, arăţi când colind regate nordice,
Oh, limba mea cea mai frumoasă după melci matematici,
dintre frumoasele nuntite cu zarea, şi ce mistreţ cu colţi de vis văd
dă-mi mie, astăzi, nectarul nemuririi tale, sunând din cornul
aghiasma rostirii prea-înalte şi drepte, ce ne-adună pe toţi la Hanul de taină
dă-mi tânguirea de trestie al Ancuţei, şi-al Şoimăreştilor,
a verbelor tale, şi viforul, dă-mi-l, şi-al gliei lui Ion, răscolită de patimi,
cel de tăiere a balaurului, rogu-te! şi-n jurul lui Moromete,
Oh, limba mea cea de toate speranţele, cel cu adieri de salcâm secerat,
şi de toate vieţile trăite şi netrăite, încă, ori îngânând mantre cu Maitreyi, mă-nchipui,
oh, tu, viaţa mea nemurită şi-albastră, pe maluri mirate de Gange,
lutul meu în care îmi voi hodini sau rostuind, mai ales,
lacrimile negăsirii potrivitelor vorbe, din dor şi frunză verde, din arnici şi cosiţe
clepsidra orizonturilor mele viitoare, suflete de nor şi gânduri de cocor,
amforă păstrându-mi oasele-mi silabisite! zbor de călimări şi margini de mări;
Oh, limba mea cea dulce Oh, tu, limba mea română-stăpână,
ca zicerea de Văcărescu, umbrar sub soarele urcat în abecedare,
cea de prooroc de Eminescu literă sfântă săpată-n izvoare de glas,
şi de Scrisorile lui, apă în fântânile răscrucilor
Tu, sfântă lumină de lună bătând şerpuind peste veacuri...
Pictură de:
Doina Iovănel Spineanu
107
