Page 71 - unirea6-7
P. 71
6-7
Nicolae Silade
un anotimp
în paradis
o, divine anotimpuri
din timpul vieţii noastre!
iarna valahă
I
ţin foarte bine minte prima ninsoare prima zăpadă. ţin foarte
bine minte cum veneam cu sania printre nămeţi şi clinchete
de zurgălăi. pe o pârtie făcută special pentru mine. şi câinele
prietenul omului mă-nsoţea. câinele negru săltând în jur
printre troiene. scuturându-se de promoroacă. ţin bine
minte ţin foarte bine minte parcă veneam din stelare câmpii
nesfârşite spre un sat plin de lumină. parcă veneam din
împărăţia ninsorii dimpreună cu fulgii jucăuşi de zăpadă.
eu însumi ninsoare eu însumi un fulg. era o dimineaţă albă
albă cum n-au mai fost de-atunci. asemeni nopţii albe care
se sfârşise. iar ziua prima zi pe lume începu. ca o pagină
albă peste care gânduri albe aşterneau întruna cuvinte.
II
cei slabi stăteau înăuntru. la căldură. noi afară înfruntam
gerul nămeţii ninsoarea. ne făceam drum ne făceam pârtie
spre casele noastre de gheaţă. şi viscolea mereu din altă
direcţie. mereu împotriva noastră. dar niciodată nu ne-am
troienit. eram copii pe atunci. eram puternici. nu ne păsa
că puterea era la cei slabi. ne făcusem derdeluş pe singurul
deal liber din zonă. şi urcam şi coboram ca nişte sisifi fericiţi.
trăgând după noi săniile grele de fier. ne-am făcut patinoar
în valea îngheţată. ne-am făcut patine din lemn. şi printre
sălciile încremenite făceam slalom toată ziua. făceam
piruete. mergeam cu spatele. cu gândul înainte. prin iarna
valahă. şi gheaţa era tare. nimeni nu putea să o spargă.
71