Page 153 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

toate dezastrele în viaţă. Poate că vorbești despre virtuţile nobile ale naturii umane, însă există ceva în natura umană care va sfida cu nerușinare fiecare principiu pe care îl ai. Dacă refuzi să accepţi faptul că există răutate și egoism, că există ceva absolut odios și rău în fiinţele umane, atunci când păcatul îţi va ataca viaţa, în loc să accepţi realitatea lui, vei ceda în faţa lui și vei spune că nu are niciun rost să te lupţi cu el. Ai luat în calcul acest „[ceas]... și puterea întunericului” sau ai o perspectivă asupra ta în care nu admiţi cu nici un chip păcatul? În relaţiile și prieteniile tale cu oamenii, ai acceptat tu realitatea păcatului? Dacă nu, foarte curând te vei pomeni prins în capcană și vei ceda în faţa lui. Însă dacă accepţi realitatea păcatului, vei conștientiza imediat pericolul și vei spune: „Da, îmi dau seama ce ar însemna păcatul acesta.” A admite păcatul nu înseamnă a nimici temelia prieteniei – ea doar stabilește un respect reciproc faţă de faptul că temelia vieţii păcătoase este dezastruoasă. Ferește-te întotdeauna de orice evaluare a vieţii care nu admite faptul că păcatul există.
Isus Hristos nu S-a încrezut niciodată în natura umană, și cu toate acestea nu a fost niciodată cinic sau suspicios, deoarece avea încredere absolută în ceea ce poată să facă El pentru natura umană. Omul curat este cel care e ocrotit de rău, nu persoana nevinovată. Așa-numitul om nevinovat nu se află niciodată în siguranţă. Oamenii nu trebuie să încerce să fie nevinovaţi; Dumnezeu le cere să fie curaţi și neprihăniţi. Nevinovăţia este caracteristica unui copil. Oricine nu este dispus să accepte realitatea păcatului e supus condamnării.
25 IUNIE
Găsește-te pe tine însuţi în flăcările durerii
„...ce voi zice?... «Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta?»... Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! «Tată, proslăvește Numele Tău!»” (Ioan 12:27–28).
În calitate de credincios al lui Dumnezeu, atitudinea pe care o am faţă de durere și dificultate nu ar trebui să fie aceea de a cere ca ele să nu fie îngăduite, ci de a cere ca Dumnezeu să mă ocrotească, astfel încât să pot rămâne așa cum m-a creat El să fiu, în ciuda tuturor flăcărilor durerii din viaţa mea. Domnul nostru S-a găsit pe Sine Însuși, acceptându-Și rolul și conștientizându-Și scopul, în mijlocul flăcărilor durerii. El nu a fost izbăvit de ceasul durerii, ci din ceasul durerii.
Noi spunem că nu ar trebui să existe durere, însă durerea există, iar noi trebuie să ne găsim
pe noi înșine în flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de durere, refuzând să o acceptăm, suntem
153