Page 126 - Raport CNFIS 2015
P. 126
(Ministerul, alte organizații aflate în subordinea acestuia, Consiliile consultative) vor avea acces la date agregate și semnificative pentru funcționarea sistemului de învățământ superior. Pe de altă parte, universitățile vor putea mult mai ușor să își programeze și proiecteze propriile strategii organizaționale, fără a mai folosi timp pentru colectarea și analiza datelor. În acest fel, relațiile administrative din cadrul sistemului de educație universitară vor fi mult simplificate și resursa de timp eliberată astfel va putea fi utilizată la conceperea unor strategii adecvate și informate cu privire la viitorul universităților. Astfel, implementarea și utilizarea pe termen lung a acestor sisteme informatice vor susține profesionalizarea raportărilor de date și consolidarea unei culturi a transparenței și responsabilității instituționale. În acest caz, câteva dintre beneficiile ce se vor putea vedea pe termen mediu vor fi, in principal, transparenţa şi mobilitatea informaţiei, reducerea poverii administrative, economia timpului de muncă administrativă. Pe termen lung cele mai importante vor fi consolidarea sistemului de învăţământ şi adaptarea în timp real la schimbările sociale şi economice, bazate pe accesul la date colectate inteligent, elemente care vor putea contribui direct la creșterea încrederii în aparatul educativ şi administrativ. În plus, principalul beneficiu adus de utilizarea platformei SAPM pe termen lung va consta în posibilitatea monitorizării impactului ofertei educaționale asupra dezvoltării profesionale a absolvenților de studii universitare. Totodată, procesul de monitorizare va facilita adaptarea ofertei educaționale a universităților în funcție de cerințele pieței muncii. Concret, fiecare universitate va avea posibilitatea de a evalua performanțele individuale ale diferitelor sale programe de studii și va putea să ia decizii fundamentate ce vor ține cont și de competitivitatea programelor de studii în raport cu posibilitățile de inserție profesională a absolvenților. Misiunea universității de angajament comunitar nu poate fi atinsă cu succes în absența unor canale de comunicare eficientă cu absolvenții, studenții și angajatorii. Platforma SAPM va constitui o infrastructură instituțională care susține consolidarea relației dintre universități, absolvenți și mediul socio-economic. La data realizării acestui raport instrumentele informatice aferente RMUR și REI sunt în plin proces de operaționalizare: în sistem există peste 180.000 de studenți înmatriculați în anul I de studiu la universitățile de stat și particulare (pentru ciclurile de studii de licență, master și doctorat, anul universitar 2015/2016), fiind în curs de finalizare încărcarea studenților din anii superiori. Aprobarea și ulterior finanțarea proiectelor instituționale din fondul de dezvoltare instituțională este condiționată, de la nivelul MENCŞ, de respectarea prevederilor din contractul de finanțare instituțională, introducerea programelor 36 de studii în platforma Studiază în Romania (SIR), respectiv introducerea datelor tuturor studenților anului universitar 2015/2016 în platforma RMU, fiind o măsură directă de susținere a etapei de operaționalizare efectivă a sistemelor informatice pentru învățământul superior. Totodată, facilitățile de interoperabilitate oferite de Registrul Educațional Integrat (REI), au permis universităților preluarea informațiilor referitoare la parcursul educațional anterior al studenților din platforma SIIIR (Sistemul informatic pentru învățământ preuniversitar, modulul de date cu rezultatele de la bacalaureat). Prin interconectarea RMUR cu platforma ANS de raportare a datelor statistice, în cazul în care datele sunt complete în RMUR, va determina preluarea automată din RMUR a datelor privind studenții și absolvenții, instituțiile de învățământ superior nu vor mai fi nevoite să raporteze aceste date în ANS. În plus, este în curs de dezbatere și aprobare o hotărâre de guvern inițiată de MENCŞ, agreată de INS și alte instituții centrale interesate, privind funcționarea acestor sisteme informatice pentru învățământ superior, în cadrul Sistemului Integrat Național Educațional (SINED), care le va cuprinde. Urgența adoptării acestui act normativ este justificată de necesitatea existenței unui cadrul legislativ care să reglementeze evidența integrată a tuturor studenților din învățământul superior care urmează ciclurile de studii universitare (licență, master, doctorat) sau o altă formă de studii, acest lucru contribuind la eliminarea cazurilor de dublă finanțare și, totodată, asigurând evidența diplomelor universitare emise în România. 36 Platforma Studiază în România (SiR) pune la dispoziție date centralizate referitoare la programele de studii și face trimitere directă către site-urile universităților în cauză, contribuind direct la creșterea gradului de conștientizare a candidaților străini și din România asupra ofertelor educaționale disponibile,pentru o mai bună orientare în carieră. 126
   121   122   123   124   125   126   127   128   129   130   131