Page 123 - Raport CNFIS 2015
P. 123
35 În același context, rezultatele studiului EUDIS, publicate de EUA în 2011 prezintă principalele strategii și mecanisme adoptate în ultimii ani de către universitățile din Europa și care conduc la stimularea și creșterea diversificării veniturilor (peste 100 de universități au participat la studiu). Deși aceste activități și mecanisme nu sunt realizate/utilizate de către universități cu obiectivul de diversificare a veniturilor, acestea oferă un potențial pentru generarea de venituri. Astfel, crearea și dezvoltarea companiilor de spin-off și a parcurilor științifice (direcție adoptată de aproximativ 70% din universitățile respondente) poate atrage după sine o serie de avantaje legate de consolidarea capacităților de cercetare și a unor legături mai strânse cu partenerii din mediul privat, acestea oferă, de asemenea, perspective de venituri suplimentare derivate din exploatarea cercetării. O altă direcție importantă adoptată de universități la nivel european, de aproximativ 65% din universitățile respondente, este orientarea către componenta de pregătire de-a lungul vieții (lifelong learning), care, deși poate produce de multe ori venituri, acestea pot genera mai rar profit, luând in considerare costurile complete de constituire care nu prea pot fi recuperate. Un rol important pentru universități îl au și mecanismele de alocare a finanțării adoptate intern, la nivel instituțional (64%) și oficiile sau structurile de dezvoltare (55%) sau fundațiile create (49%). Printre cele mai puțin adoptate, dar nu mai puțin generatoare de venituri, au fost menționate mecanismele de recompensare internă la nivel de personal (34%), sau la nivel de facultate (29%) și orientarea către noi activități de piață (28%). Cum necesitatea creșterii surselor complementare de venit pentru învățământul superior este evidentă, rolul autorităților publice și a factorilor de decizie de la nivel național este foarte important pentru asigurarea condițiilor cadru adecvate, înlăturarea barierelor și stabilirea stimulentelor. Creșterea autonomiei instituționale, simplificarea mecanismelor de finanțare națională și europene, orientarea către finanțarea pe bază de costuri totale (full costing) sunt printre cele mai importante acțiuni, pe care le menționează studiul EUA, pentru a seta aceste condiții potrivite. Totuși, pentru punerea în aplicare a unei strategii de diversificare de succes o importanță crucială o are conducerea și managementul de la nivel instituțional, iar dezvoltarea acestei capacități are nevoie de suport național și investiții. 35 Financially sustainable universities II – European universities diversifying income streams,European University Association 2011 123
   118   119   120   121   122   123   124   125   126   127   128