Page 23 - Raport CNFIS 2015
P. 23
absolvenților din licee cu profil ”Tehnic”, a căror pondere a scăzut din anul 2011 de la aproximativ 20% în totalul absolvenților de bacalaureat la aproximativ 10%. Putem observa în paralele o creștere a absolvenților de la licee cu profil ”Real” de la aproximativ 30% spre aproximativ 40%, ceea ce poate indica fie o reorientare a liceenilor către acest profil, fie o reorganizare a unităților școlare. Un al doilea profil a cărui pondere tinde să se reducă este cel de ”Educație fizică și sport”, în timp ce absolvenții liceelor cu profil ”Artistic” tind să câștige o ponderea relativ mai mare în ultimii ani în totalul absolvenților de bacalaureat. Indiferent de aceste variații minore, tendința este una evidentă, cel puțin după anul 2011: predominanța absolvenților din licee cu profil ”real” și ”uman” care împreună ajung să reprezinte în 2015 aproximativ două treimi din absolvenții de bacalaureat din România. Analiza distribuției absolvenților de bacalaureat din anul 2015 în funcție de gen arată faptul că sistemul educațional din România, la nivelul secundar superior cel puțin, este puternic genizat și că există de facto licee de fete și licee de băieți, în funcție de profilul acestora. Astfel, cu excepția profilului ”Real”, care este cel din care provin cei mai mulți dintre absolvenți, în cadrul căruia ponderile fetelor și ale băieților sunt aproximativ egale (54% fete și 46% băieți care au absolvit în anul 2015 licee cu acest profil și au obținut diploma de bacalaureat), celelalte profile au fie o majoritate de fete fie una de băieți care absolvă. Cele mai mari diferențe se înregistrează în cazul profilurilor ”Pedagogic” (unde 93% dintre absolvenți sunt de gen feminin), ”Uman” (70% dintre absolvenți sunt fete) sau ”Artistic” (62% fete care absolvă); de cealaltă parte fiind profilul ”Militar” (82% băieți), ”Educație fizică și sport” (73% băieți) și ”Tehnic” (71% băieți). Este evident faptul că profilurile în care fetele predomină tind să ocupe o pondere tot mai mare în totalul absolvenților de bacalaureat, în timp ce acele profiluri în care băieții predomină tind să genereze o pondere tot mai redusă în numărul total de absolvenți. GRAFICUL 1.7 — PONDEREA ABSOLVENȚILOR DE BACALAUREAT ÎN FUNCȚIE DE GEN PE PROFILURI DE LICEE ABSOLVITE, 2015 100% 90% 80% 70% 60% 50% 40% 30% 20% 10% 0% Pedagogic Uman Artistic Servicii Real Teologic Tehnic Ed.Fizică și Militar Sport Feminin Masculin Analiza evoluției probabilității ca, în funcție de gen, o persoană să devină absolventă de bacalaureat, în funcție de profilul liceului urmat arată faptul că această tendință de genizare este constantă și caracterizează întreaga perioadă 2004 – 2015. 23

