Page 5 - dreptul personalitatii ifr
P. 5
La 12 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti a trimis Ministerului Justiţiei traducerile
autorizate în limba maghiară a documentelor solicitate.
La 5 martie 2004, Ministerul Justiţiei a trimis omologului său ungur cererea de
exequatur referitoare la hotărârea judecătorească definitivă din 2001.
În replică la cererile reclamantului de informare cu privire la stadiul procedurii,
Ministerul Justiţiei l-a informat, în aprilie 2005, că nu a primit niciun răspuns oficial din partea
autorităţilor ungare, dar că va încerca să ţină legătura cu acestea şi îl va informa în consecinţă.
În 2006 şi 2007, reclamantul a reînnoit cererea de informare cu privire la stadiul
procedurii.
La 14 februarie 2007, Ministerul Justiţiei a informat reclamantul că a solicitat informaţii
de la omologul său ungur.
La 12 aprilie 2007, Ministerul Justiţiei din Ungaria a informat Ministerul Justiţiei din
România că în baza sa de date nu fusese înregistrată nicio cerere de exequatur referitoare la o
hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă română.
În urma unei noi cereri din partea reclamantului cu privire la stadiul procedurii,
Ministerul Justiţiei a comunicat reclamantului această informaţie prin scrisoarea din 1 iunie
2007.
La 27 iunie 2007, Ministerul Justiţiei a informat reclamantul că ar trebui să depună o
nouă cerere.
La 24 iulie 2007, reclamantul a solicitat din nou o hotărâre de exequatur pentru
hotărârea din 2001 a Tribunalului Bucureşti.
La 11 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a emis o nouă cerere de exequatur în
temeiul Convenţiei de la Haga din 28 mai 1970 privind valoarea internaţională a hotărârilor
represive, ratificată de România în 2000, şi a trimis-o Ministerului Justiţiei.
La 16 octombrie 2007, Ministerul Justiţiei a informat Tribunalul Bucureşti că Ungaria
nu a ratificat convenţia respectivă.
Reclamantul şi-a reînnoit cererea de informare adresată Ministerului Justiţiei din
România.
La 7 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a emis cererea de exequatur şi a trimis-o
Ministerului Justiţiei din România, care, la 19 noiembrie 2007, a trimis-o înapoi Tribunalului
Bucureşti, fiind incompletă. Ministerul Justiţiei din România a transmis autorităţilor ungare
dosarul completat la 10 decembrie 2007.
În perioada februarie-mai 2008, reclamantul a depus la Ministerul Justiţiei din România
repetate cereri de informare cu privire la stadiul procedurii.