Page 97 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 97
Atunci în primele momente s-a înfiinţat
fondul ˝Solidaritatea˝ în sprijinul victimelor şi
răniţilor revoluţiei. Naivi, crezând că banii vor
ajunge la destinatari am contribuit şi noi după
puteri. Ba personal am avut remuşcări pentru că
ziceam eu contribuţia mea fusese cam mică, motiv
pentru care i-am dat soţiei mele telefon ca să
depună încă o sumă în contul deschis în acest scop.
Ce s-a ales din acest fond bănuiesc, dar suma era
imensă pentru acele vremuri în jur de 2-3 miliarde
de lei. În jurul acestui cont, din care unii
revoluţionari au beneficiat s-a discutat mult şi apoi
o tăcere totală s-a aşternut asupra lui.
La început înfierbântaţi de avânt revoluţionar, chiar
în primele zile am luat hotărârea de a sigila biroul şi
fişeturile serviciului cadre. A stat sigilat până la
demisia mea din fruntea FSN. Cine a ridicat
sigiliile, ce s-a întâmplat cu dosarele cadrelor
didactice nu mai ştiu.
95