Page 24 - BASME EM

Împăratul nu putu să-și creadă urechilor și nu-i putu destăinui secretul lor, ci doar i-a spus prințului că, mai întâi, trebuie să rupă blestemul ca să-și mărite fata cu el. Prințul îndrăgostit, cum a auzit, a și pornit să-și împlinească visul de-a fi cu aleasa inimii lui, Fata Statuie. A mers cale lungă să-i ajungă, peste nouă mări și nouă țări ca să rupă blestemul și nu s-a mai auzit nimic de el de mult timp. Într-o zi, un țăran, Ion, ajunse și el la castel. Acesta merse la împărat și după ce se închină în fața lui până la pământ, îi zice : - Înălțate împărate, rogu-vă frumos, găzduiți-mă și pe mine pentru câteva zile! Vin de tare departe și sunt atâta de obosit că nu mă mai țin picioarele și nu știu unde să-mi pun capul pe o pernă. Eu nu am bani, că de puținii câți i-am avut, mi-am luat merinde pe drum. Promit că voi munci și vă voi răsplăti înzecit pentru bunătatea dumneavoastră! Eu sunt bun de grădinar. Desigur că împăratul îl găzdui pe Ion, fiindcă i-a simțit sufletul bun și tocmai rămăsese fără grădinar, fiindcă al lui plecase să aibă grijă de părinții lui bătrâni și bolnavi. De cum s-a luminat de ziuă, dis-de-dimineață, Ion s-a apucat și el de lucru la grădină. Se duse ușor spre partea din spate a castelului și minuna de statuia fetei. Împăratul îl văzu și îi spuse: - Vezi tu, Ioane, statuia aceasta este fata mea! - Cum adică statuia este fata dumitale? întrebă acesta frecându-se la ochi și nevenindu-i să creadă, dar nu îndrăzni să zică mai multe ca să afle mai multe de la împărat. - Da! Fata mea! A fost blestemată de o ursitoare vrăjitoare și aici va sta până când un prinț va rupe vraja. Ion află că un prinț avea să rupă blestemul. Stăpânul său, unul dintre cei mai puternici zmei de pe pământ, auzise și el despre frumusețea fetei și îl trimisese pe sluga sa, Ion, la castel să se facă luntre și punte și să ia fata pentru el, iar el îi ridica jugul sclaviei. Împăratul nu știa asta și îl credea pe Ion un om sincer, harnic și muncitor. El era, dar avea și misiune de la zmeu și interes personal. Prințul îndrăgostit era plecat de trei ani. Ion îl aburea pe împărat de jumătate de an și ajunsese omul lui de încredere, așa că îi aflase secretul și îi spuse de toate ca să îl facă să uite de prinț și așteptarea să-i pară mai ușoară: - Lăsați, înălțate împărate, nu vă mai necăjiți că rup eu blestemul! Cum să se mai gândească săracul împărat la prinț, când acest intrus tot îi controla gândurile... Dar iată că într-o zi, pe nepusă masă, a apărut prințul cu leacul minune, i-l întinse și zise: - Poftiți, mărite împărate, leacul! - Cum de mai ești în viață? Am crezut că ai pierit demult... 24