Page 78 - BASME EM

tocmai pe Lia care, în acea noapte, mersese să se scalde în râu, la lumina lunii pline. Dându-se de trei ori peste cap de durere, fata se preschimbase într-o lebădă. Tânărul prinț negricios se îndreptă voios spre prada sa și nu mare i-a fost mirare când a auzit-o vorbind: - Prințe Nero, mai bine m-ai fi ucis! De acum, eu, Lia, sunt blestemată să fiu lebădă de apa sărată, lebăda mărilor. Drumurile noastre se despart, eu nu mai pot deveni niciodată fetișcana pe care-o știi, tu nu te mai poți însura cu mine, eu pot să fiu a fratele tău, doar dacă... mai auzi el glasul ei stins ce pieri ca fumul în valurile înspumate. Flăcăul plânse mult de proaspătul lui necaz, se întoarse trist la palat și se închise în el. Damian mersese mult călător pe corabie. Peste nouă mări, în miezul zilei, văzu o lebădă plutind tristă care îi atrase atenția. Era înconjurată de șapte pescăruși cărora le spunea povestea ei. Flăcăul cu plete blonde înțelese graiul zburătoarelor, plânse la auzul veștilor și fiindcă mânca, se înecă. Tuși scăpând din gură ultima bucățică de pară ce-i stătuse în gât. Lebăda o ciuguli rapid, întinzând gâtul ei cel mlădios. Amândoi îi mulțumiră Domnului și se rugără cu lacrimi în glas ca Lia să redevină cine-a fost. Dorința le-a fost îndeplinită cât ai clipi din ochi. Prințul sări în apă și o cuprinse pe Lia ca pe-o comoară, o urcă în corabie și luară drumul îndărăt, spre regatul lor. Mama Liei o plânsese atât de mult pe malul apei, cu hainele fetei în brațe, fiind convinsă că apele i-au furat-o definitiv, până se îmbolnăvise. Împăratul și împărăteasa care își așteptau băiatul acasă, au auzit veștile despre boala mamei viitoarei lor nurori și au trimis imediat slujitorii de au adus-o la palat s-o îngrijească. Aici au găsit-o Lia și Damian când s-au întors. La vederea lor, femeia s-a însănătoșit imediat și au dansat de fericire la nunta lor care a ținut trei zile și trei nopți și poate mai ține și astăzi. Iar eu am încălecat pe-o căpșună și v-am spus dumneavoastră o mare și gogonată minciună. 78