Page 76 - BASME EM

Lia Maria Inimoasa - Mogoșanu Maria A fost odată ca niciodată că, de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Demult, în Regatul Celor Trei Sute de Mări, o copilă orfană, slabă și neîngrijită, Lia, fusese găsită la marginea satului, din mila lui Dumnezeu, de către o femeie sărmană ce avea ca avere o colibă și o livadă roditoare, la fructele cărora râvneau mulți călători. Deși doar atâta avea, aceasta a luat-o la ea pe fetița singură și drăgălașă, cu ochii frumoși, plânși, considerând- o un dar ceresc. A crescut-o cum a știut mai bine, cu multă credință și dragoste și a hrănit-o cu tot ce avea mai bun prin căsuță, fie cu o bucățică de mămăligă rece și cu niște brânză veche, aruncată de bogătașii din sat, fie cu poamele făcute, cu multă pricepere, chiar de mâna ei, din roadele pomilor fructiferi. Lia creștea de la o zi la alta tot mai frumoasă și tot mai harnică. Tare mult o iubea copila pe femeia care îi schimbase viața și-i spunea mamă cu toată convingerea. Își dădea toată silința să n-o supere, s-o ajute la toate treburile gospodăriei, luând-o drept model de bunătate sufletească. Oamenii satului se minunau și se bucurau și ei la vederea unei așa mândrețe de fată. Într-o zi, trecu prin satul lor regele și cei doi fii ai săi, urmați de un alai numeros. Veneau de departe, tocmai din Regatul Celor Trei Sute de Munți. Fuseseră la vânătoare și se întorceau la curtea împărătească. Fiii regelui erau fericiți de propriile experiențe și izbânzi. Unul dintre ei, Damian, era înalt și frumos, cu plete blonde ce-i alunecau lin pe umeri, celălalt, Nero, era mai scund, gras și își purta părul negru, tuns scurt, ridicat în sus, ca niște țepi de arici. Amândoi au văzut-o pe Lia în pragul bordeiului ei și s-au simțit vrăjiți pe loc de ea. I-au cerut tatălui să facă un popas la umbra pomilor fructiferi și să guste câte o pară parfumată din mâna acelei fete îngrijite pe care voiau s-o cerceteze mai de-aproape. Obosit de atâta drum și de 76