Page 71 - BASME EM

Pisica eroinĂ Moni Cocheta – Monica Doncescu A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar mai fi povestit. A fost o Planetă Roz râvnită de mulți dușmani și condusă de un împărat bun și blând, Adrian. Mult vreme nu avu moștenitori, iar la bătrânețe Dumnezeu se îndură de el și îi dărui o fată, doar că împărăteasa muri la naștere. Durerea fu mare pentru împărat, dar fața i se lumina privind-o pe fetița sa cea timidă, frumoasă, sfioasă și grațioasă, pe Monica, bucățică ruptă din răposata nevastă-sa. Timpul trecea aparent liniștit, iar viața își urma cursul. Monica creștea făcându-se pe zi ce trecea mai frumoasă și mai deșteaptă, devenind mândria împărăției. Până într-o zi... când veni zvon de război din ținutul vecin, condus de un împărat rău, tată a trei fete, Maria, Cristina și Alina ce îi semănau leit. Ele îl îndemnaseră pe tatăl lor să se năpustească cu armata multă și să pună stăpânire pe bogățiile vecinilor. Ceea ce se și întâmplă. Adrian fu luat cam pe nepregătite și nu izbuti să strângă o oaste așa de mare și pieri luptând vitejește, răpus de o săgeată otrăvită. Mare jale fu pe Planeta Roz, altcineva veni la cârmă, birurile se triplară, munca nu se mai termina niciodată și cine nu se supunea era vai și-amar, era omorât în chinuri groaznice. De atunci și Monica, biata de ea, a trecut prin mai multe și grele încercări, chiar de la acea vârsta fragedă de trei ani, toate numai și numai din vina vecinelor malefice. Rămasă orfană, ei îi plăcea, ca în timpurile bune, să străbată câmpiile, să se joace cu animalele, să le alinte, să le denumească, asta când găsea o clipă de răgaz, fiindcă fusese transformată în Cenușăreasa familiei conducătoare, care, de ochii lumii, o țineau totuși ca prințesa orfană și chiar o înfiaseră ca să pună mâna pe moștenirea ei de la mamă-sa, în calitate de tutore. O luară la ei la palat, o munciră și o chinuiră până când tatăl vitreg se înduplecă de plânsul Monicăi 71