Page 74 - BASME EM

Luca cel neînfricat Luca Campionul -Luca Matei Alexandru A fost odată ca niciodată. Într-un ținut îndepărtat, peste nouă mări și nouă țări, trăia un împărat foarte bătrân, părinte la trei feciori. Ajuns acum, la finele vieții, mai avea și el o ultima dorință, voia a se împăca cu fratele sau care locuia într-un ținut îndepărtat și pe care nu-l mai văzuse din tinerețe, fiindcă îl alungase într-o noapte. Mult s-a frământat el cum putea afla iertarea și împăcarea. Ar fi plecat călare, dar puterile îl părăsiseră și boala îl țintuia la pat. Într-o zi, după multă chibzuială, se decide să-l trimită pe cel mai mare dintre fiii săi cu o scrisoare de împăcare adresată fratelui său. Îl chemă la el și după ce ascultă cu luare aminte spusele tatălui său, fiul cel mare și-a luat cu el armele cele mai de seamă, un buzdugan și o sabie necruțătoare, cât și cel mai bun cal zburător din împărăție și dus a fost. Părintele său îl avertizase despre pericolele pe care le va întâlni pe drum, îi zisese și despre balaurul cu trei sute șaizeci și cinci de nestemate, și despre vrăjitoarea cu toiagul de argint, și despre zmeul cu coada de aur, dar vorbele acestea nu s-au lipit de urechile lui mici. Zbură ce zbură și ajunse pe tărâmul balaurului cu trei sute șaizeci și cinci de nestemate. Crezu că-l poate răpune dintr-o smucitură, dar se luptă cu acesta timp de trei zile și trei nopți și în cele din urmă fu învins fiul cel mare și dat hrană la corbi. Calul său scăpă ca prin farmec și se întoarse singur acasă. Se duse la geamul împăratului și sforăi puternic, așa înțelese neputinciosul tată despre pierderea odorului său drag. Îl jeliră după rânduială și când se termină doliul, băiatul mijlociul al împăratului plecă să-și încerce și el norocul. Din păcate, avu aceeași soartă crudă. Iară jeliră, iară făcură pomeni, iară își simți sfârșitul aproape și sufletul neîmpăcat, dar nu îndrăznea să-l trimită pe ultimul său fiu, pe mezinul familiei, deși acesta insista. 74