Page 69 - BASME EM

că respiri și miroși a om. Ia-o! Îți mai dau trei fire, unul din mustața șoarecelui meu, unul lung din coada corbului și un fir lung din spinarea porcului meu. Pune-le în cutiuța asta că mult bine ți-or prinde. Când le-oi da foc, la fiecare în parte, vor apărea puzderie de animale de soiul lor. Acum că le știi și le ai pe toate, du-te cu Dumnezeu înainte, cu inima deschisă și să ai parte numai de bine, fiul meu! îl îndeamnă Sfânta căreia i se mai spune și Paraschiva. După ce îi mulțumi pentru tot, feciorul o porni la drum cu mai multă încredere, simțind la brâu cutiuța cu darurile fermecate, pe care o mângâia mulțumit. Și înainte cu poveste, că de-aice mult mai este. Mai trecu peste trei hotare și peste trei mări și ajunse la palatul tatălui fetei. Se înfățișă înaintea lui și îi spuse: - Să trăiești întru mulți ani, împărate! Eu am venit s-o iau de soție pe fiica domniei voastră, pe Daniela. - Mai întâi, fătul meu, spune-mi cine ești! - Eu sunt Andrian cel Viteaz, fecior de crai, crescut doar de mamă! Mi-a sosit ceasul însurătorii și auzind de frumusețea fetei dumitale, am venit s-o pețesc. - Dragul meu, ai fost sincer cu mine, voi fi sincer și eu cu tine! Ea de trei ani seara dispare, dimineața apare, nimeni nu știe unde se duce și ce face. Nu cred că este cea mai potrivită partidă pentru tine. - Am auzit, mărite împărate, despre faptul acesta și vreau să-mi încerc norocul! Cum mi-o fi ursita, vom vedea noi, zise feciorul de crai. Înțelegerea a fost făcută! Andrian și-a pus mantia pe el, s-a dus și s-a ascuns în camera fetei imediat cum s-a făcut seară. Mare i-a fost mirarea! Când toți au adormit, s-a auzit stins un cântec de flaut. Atunci fetișcana s-a sculat din pat ca din morți, și-a luat pantofii săi cu swarovski și dusă a fost pe ușă, în pași de vals. După ea fugi și viteazul nostru. Prin locuri neumblate și hățișuri întunecate ca noaptea i-au purtat pașii, ea înainte, el după ea, sub mantie, să nu-l vadă, până când, în cele din urmă, ajunseră la un palat mare, luminat de sus până jos. Aici, totul strălucea și flautul cânta tot mai aproape. Intrară! Era palatul lui Slutuț, meșterul pantofar, flautistul, al șaptelea fiu al zmeoaicei pe care am cunoscut-o la palat ca negustoreasă amărâtă! Fata și craiul ajunseră lângă zmeu care se zbârli ca pisica când adulmecă urma șoarecelui. Îi mirosea a carne de om, dar fiindcă nu-l vedea, nu zise nimica. Andrian era în spatele ei, acoperit de mantie. S-au așezat la o masă îmbelșugată, deasupra căreia lumina multicolor un policandru 69