Page 11 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 305

Nu e că nimicul e lipsit de-nsemnătate,
E că mereu nimicul își întinde matca,
Spaimă și lipsă fără de eliberare străjuiesc.
Profeți, zei auto-întronizați, șarlatani.
Când tot mai mulți rostesc, cuvinte se pierd în tăcere,
Librăriile se umplu de praf, de silabe ce sufocă,
Și chiar și cărțile cele sfinte par a fi doar rumeguș uscat.
Magia se topește în rugina lumii ce se vorbește prea mult,
O mie de voci vuiesc, niciuna nu-i cântec, toate doar ecouri
gârbovite.
Adevărul se-ascunde în crăpăturile tăcerii, subtil ca aerul
înghețat de noiembrie.
Ce rămâne atunci pentru cel ce vrea să soarbă din esențe?
Doar să șteargă cu mâneca oglinda murdară a zilei,
Să scuture din inimă toată neghina-necuvântată,
Și să-și facă din rana sensului, un pat de sânge și de stele.

10