Page 7 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 303

În Occident se-aud povești, ce strălucesc în prag de nouă
eră,
Că putem frământa din nou argila crudă a firii umane,
Să reconstruim din cenușa vremii, un eden de vis, de
prospețime.
De parcă râurile ce străbătuseră pământul nu-s decât iluzii
pe hartă efemeră.
Ne închipuim demiurgi în laboratoarele speranței,
Unde formula fericirii se recompune într-o eprubetă de
cristal.
Uităm că suntem arbore de străbuni, cu rădăcini înțepenite
în negura vechilor povești,
Și că fiecare ramură poartă ecourile nesfârșite ale celor ce-
au dansat pe acest vechi bal.
Ne visăm într-o eternă primăvară, pe tărâmuri unde iarna
nu și-a scuturat niciodată gerul,
Unde avem șansa să rescriem cărțile, de parcă literele nu
au fost niciodată cernute.
În spatele acestei mândre cortine, însă, zace perspectiva
obosită a atâtor generații,
Ce ne bat pe umăr, spunându-ne că fiecare "nou început" e
doar un trecut necunoscut.
Strămoșii noștri sunt sculptori ce-au făcut semne în piatra
timpului lăsat în urmă,
Încercăm să ștergem acele desene, să pârjolim veșmântul
de înțelesuri odihnit.
6