Page 15 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 307

A visat odată cu ochii deschiși spre constelații interioare,
Ori a fost rătăcirea lui un far ce-şi caută corăbii pierdute în
noapte?
Trecător prin regnul cețos al gândului, înțesând toată
speranța în aripile sale fragile,
Zbura el oare mai presus de plumb, sau îşi înălţa doar un
palat sclipitor de speranțe deșarte?
Unde este linia fină, între visător și marele țesător de
destine,
Unde se întinde tărâmul unde haosul îşi îmbrățișează
meșterul?
Cum poate cel ce nu oglindește decât adevărul să picteze în
tonuri de mistic,
Cum poate el să atingă țărmul sfânt unde visul și visătorul
sunt una?
Sufletul, oare nu e el țesătura astrală ce ne croiește din
cosmos o haină?
Un vis născut din pulsul nostru, un scut ce ne apără de
golul cosmic ce ne strigă nimicul.
În adâncul unui astfel de vis se odihnește poate adevărul
ultim,
O poartă ascunsă spre divin în labirintul mintii, unde toate
se nasc și mor.
Și totuși, nu-i cel ce-a pierdut harta spre visele sale,
Un pelerin mai însetat de izvoarele ascunse ale sufletului
său?
14